"Ceva ceva tot ai ! "

Urăsc spitalele, dar ieri l-am însoţit pe vărul meu, care acuza o durere acută, la urgenţe. Fiind foarte grav, mă gândesc să îl duc la U.P.U, la Spitalul Sf. Ioan. Ajungem acolo, ne trimite la Spitalul Sf. Spiridon la secţia Chirurgie. Norocul nostru a fost că aveam o maşină la dispoziţie şi astfel am economisit timp preţios. Ajungem la Sf. Spiridon, unde era garda de chirurgie. O asistentă îi face toate actele necesare şi ne spune să aşteptăm. După vreo 5 minute este strigat şi intră la consultaţie. Trebuie să precizez că erau 3 medici de gardă atunci şi spun asta pentru că pe afişierul de la informaţii este precizată prioritizarea cazurilor. Astfel, cel mai mult ar fi trebuit să aşteptăm 120 de minute, în cazul în care era un caz minor şi nu era nicio resursă disponibilă.

În fine, intră vărul meu la consultaţie, stă vreo 30-40 de minute şi îmi spune că trebuie să facă un ecograf, pentru că are apendicită, dar vor doctorii să fie siguri. În timpul acesta a dat toate probele necesare, urină, sânge, etc. Şi ne aşezăm frumos amândoi şi aşteptăm să fie chemat la ecograf. Şi stăm….şi stăm…şi stăm…şi după alte 40 de minute, hop este chemat să se ducă la altă uşă să aştepte. De parcă nu stătusem destul pe hol şi de parcă nu putea să îi zică din prima unde trebuie să aştepte, mai stăm şi la usa ecografului alte 25 de minute. Ţin să precizez, că minutele nu le pun la întâmplare, ci este cronometrat evenimentul, pentru că în timp ce el era consultat, eu mă plictiseam de moarte.

Intră la ecograf şi stupoare, doctoriţa de acolo îi invalidează diagnostigul primului doctor şi pune ea altul: “aveti un chist, nici vorbă de apendicită”.

Hopa a-2-a uşa, al doilea diagnostic. Începem să râdem de una alta, pentru că, din nou trebuia să aşteptăm. Şi stăm noi ce stăm încă vreo jumătate de oră şi în final vine primul doctor care a lansat bomba zilei, un diagnostic pe care cu greu poţi să îl emiţi după atâţia ani de studiu şi practică medicală: “domnule, nu aveţi apendicită, dar ceva ceva tot aveţi”! Incredibil, după mai bine de 2 ore şi după consultaţia a 2 doctori diferiţi, care îşi invalidează ambii diagnosticul suntem anunţaţi că “ceva ceva tot are” şi suntem rugaţi să vizităm şi secţia de chirurgie din spital pentru a treia consultaţie, dar evident după ce suntem rugaţi să mai aşteptăm puţin până vine asistentul să ne îndrume. Zis şi făcut, mai stăm 5 minute, vine asistentul, apoi îl consultă la chirurgie încă 20 de minute, după care aşteptăm 30 de minute să vină primul doctor care completează fişa şi eliberează o reţetă. Şi stupoare: este anunţat verdictul final INFECŢIE. Deci, nici apendicita, nici chist, o simplă infecţie. Am stat mai bine de 3 ore la urgenţe, timp în care am auzit de 3 variante, am stat o gramadă de aiurea, pentru că vreau din nou să precizez că erau 3 doctori de garda şi la un moment dat eram doar noi, care aşteptam şi un cuplu. Şi mai venea câte o ambulanţă din când în când. Asistentele erau foarte joviale între ele, mâncau o gramadă şi stăteau la şuete pe holuri, doctorii glumiţe cu asistentele.

Partea urâtă este că asistentele vorbesc urât cu pacienţii în funcţie de starea lor socială. Venise un tip cu o problemă şi era îmbrăcat în uniformă de la ISU, parcă. Asistentele foarte amabile, săritoare, zâmbăreţe. Nimic ieşit din comun până când o bătrânică s-a rătăcit prin Spiridon şi a nimerit la urgenţe şi a întrebat ce trebuie să facă ea cu “foaia asta”. La care fix aceeaşi asistentă amabilă şi zâmbăreaţă îi spune pe un ton ironic şi acid “mamaie, păi cu asta te duci de unde ai venit, ce cauţi tu cu ea aici?”. Bătrânica îi explică faptul că nu mai ţine minte unde i-a fost eliberată, în ce clădire şi că nu mai ştie cum să ajungă acolo. La care asistenta “nu ştiu mamaie, de unde ai primit-o acolo te duci”. Norocul ei a fost că a venit altă asistentă şi s-a uitat pe foaie, a recunoscut secţia şi a îndrumat-o pe bătrânică spre clădirea unde avea treabă. Înteleg că sistemul medical este subfinanţat, salarii proaste, aparatură învechită şi uneori lipsa aparaturii, dar bunul simţ şi amabilitatea nu ţin de aceste aspecte.

Şi în final partea amuzantă. Deasupra biroului de informaţii, lângă sala unde erau primite urgentele era amplasata o plasma imensă, marca Samsung dacă tin eu bine minte. Era dat pe Kiss Tv şi cum vă spuneam nu prea eram mulţi pacienţi pe acolo şi asistentele ascultau puţin mai tare. Cum se aglomera sau venea o urgenţă, cum una din asistente se ridica şi folosea telecomanda pentru a-l da mai incet. Doar că, românul este inventiv şi la o aşa tehnologie te aşteptai să aibe o telecomandă modernă, doar că asistenta folosea o coadă de mătură ruptă pentru a ajunge la plasma şi a schimba canalul şi volumul.

Dacă ar şti cei de la Samsung în ce mod este utilizată tehnologia lor.

“Ceva ceva tot ai” şi faza cu telecomanda au fost singurele momente memorabile din cele 3 ore şi ceva petrecute prin spital.